Smile in this crowd

Era prima ora a diminetii si Cristina se duse pornita in biroul sefului, batand scurt si intrand aproape o furtuna.
- Nu se poate sa fiu din nou in operatie cu Parker! spune ea revoltata, ridicandu-si mainile in aer si gesticuland. Parker era practic o relicva a spitalului, de aproape 100 de ani in ochii Cristinei, desi nu era chiar atat de batran, care avea ceva impotriva tehnologiei si opera nu mai cu metodele sale clasice.
Se saturase de batranelul tacanit care vorbea tot timpul in operatie si te distragea de la ce trebuia sa faci.

Robin nu era de foarte mult timp la spital si era bucuros sa vada ca dupa saptamani interminabile de munca, pacea parea ca se lasase asupra Seattle Grace Hospital. Aveau atatea cazuri cat sa se pastreze in top si sa munceasca atat cat trebuia, dar nu destule cat sa ii suprasolicite, ceea ce era perfect. Avea nevoie de chirurgii lui la capacitate maxima, doar asa puteau invinge adversarii.
Tocmai se uita peste niste fise administrative, cand nimeni alta decat Cristina Yang navali de-a dreptul in biroul lui. Lasa incet dosarul pe masa si isi ridica ochii catre ea, zambindu-i larg.
Buna dimineata, Yang, zise el, privind-o drept. E totul in regula?
Era evident ca nu totul era in regula, insa el era deja obisnuit cu plangerile ei si cu problemele pe care le avea mereu, atat cu stagiarii, cat si cu sefii.

- Evident ca nu e in regula deloc! raspunse incercand sa se calmeze si inainta in incapere pana ajunse aproape de birou, tragandu-si un scaun si asezandu-se. E o operatie care se poate face prin proceduri mai actuale si mai simple...si rezidentii ar avea ce invata din ea, de ce nu pot opera alaturi de un rezident si trebuie sa operez cu Parker, de ce?
Se simtea de parca ar fi blestemata, de parca mosuletul o urmarea peste tot.

Robin ofta usor, insa isi pastra zambetul pe buze. Isi impreuna mainile si le duse la barbie, privind-o fix pe Cristina. Era un medic extraordinar care avea o cariera stralucita in fata. Insa mereu avea ceva de comentat, mereu trebuia sa se planga in legatura cu ceva. El cel putin se obisnuise cu ea, si o placea oricum, pentru talentul si dedicarea de care dadea dovada, insa pentru altii, putea deveni chiar enervanta din cauza asta.
Ar trebui sa fii mandra de asta. Dr.Parker este unul dintre cei mai vechi chirurgi ai nostri, totodata unul dintre cei mai buni. Multi si-ar dori sa ia parte la o operatie alaturi de el, explica Robin, ridicand usor din umeri.

- Si daca tot sunt asa de multi care vor sa opereze cu el de ce nu-i puneti pe ei si ma torturati pe mine?! aproape ca-i veni ei sa-si ia parul in maini, batranul pur si simplu o ducea la disperare. Indiferent cu cate modalitati mai bune de operare venea Cristina, acesta facea tot cum il taia pe el capul, nebagand-o absolut deloc in seama.

Robin ofta din nou, clatinand din cap. Se parea ca oricat ar fi incercat el sa ii explice lui Dr.Yang ca o operatie cu Dr.Parker nu reprezenta o asemenea povara, ea nu avea sa il asculte sau sa il inteleaga.
Cristina... spuse el, zicandu-i pentru prima oara pe numele mic. Ai multe de invatat de la el, chiar daca ti se pare ca e de moda veche, sau asa ceva. Ai mai operat alaturi de el, nu imi spune ca nu ai ramas cu nimic.

- Toate metodele lui sunt vechi si greoaie, de ce sa petreci ore in plus in sala de operatie cand poti termina mai repede si mai eficient? Chiar nu mai am nimic de invatat de la el, pur si simplu eu refuz sa mai intru in operatie cu omul asta! se supara ea, indignata de faptul ca dintre toti medicii primari tocmai ea pica cu el, incrucisandu-si bratele sub piept.

Robin ofta si clatina din cap. In mod normal, l-ar fi facut pe chirurgul respectiv sa intre in operatie oricum, oricine ar fi fost. Insa aveau nevoie de o Cristina la capacitate maxima; nu neaparat in ziua respectiva, dar in general. Pentru ca el chiar o aprecia si ii placea felul in care aceasta lucra.
Bine, fie, zise el intr-un final, punandu-si mainile inapoi pe masa. O sa faci o inlocuire de valva cu mine, si il trimit pe Karev cu Parker. E mai bine asa?

- E perfect! spune vesela, lasandu-si bratele pe langa corp si zambind. Karev sigur o va cauta sa-i sara in cap din cauza operatie, dar pentru ea nu conta asta. Multumesc! zice ridicandu-se, cu toate ca tanara nu prea avea cuvantul acesta in vocabular.

Robin ii trimise zambetul inapoi, stiind ca o facuse fericita; in acelasi timp insa stia ca ii facuse un rau lui Karev, dar asta e... Cristina era un chirurg mai bun in opinia lui, i se cuvenea ce era mai bine pentru ea si pentru staff-ul spitalului. Pentru ca bruneta ar fi putut sa faca oricand o criza care sa afecteze multe persoane; nu ar fi fost prima oara.
Sa nu devina obisnuinta, Yang! o avertiza el, privind-o serios, desi zambetul nu disparuse nicio secunda de pe chipul lui.

Se intoarse spre el cand il auzi, clatinand din cap, dar in cele din urma spune:
- Bine, nu va deveni o obisnuinta, promit! promit, spune serioasa si cand sa plece, se intoarse din nou venind langa el si oftand. In legatura cu ...raportul care trebuia facut acum 5 zile, Parker m-a rugat sa va trasmit ca inca nu e gata... inchise ochii asteptandu-se ca seful sa se enerveze la auzirea acelei vesti.

Robin continua sa o priveasca serios, mai ales atunci cand ea incepu sa vorbeasca, cel putin incercand sa para si ea serioasa. Zambi putin si clatina din cap; Cristina Yang, la ce putea sa se astepte?...
Insa auzindu-i urmatoare vorbe, isi sterse zambetul de pe buze si ridica o spranceana.
Vorbesti serios? o intreba, vrand doar sa se asigure.

Deschise ochii, muscandu-si buza si aproband cu capul.
- Eu mi-am facut partea de raport si m-am oferit si sa-l ajut, dar a refuzat categoric... il tot rescrie de cateva zile de parca ar scrie un pomelnic interminabil cand operatia nici nu a fost cine stie ce, n-au aparut complicatii... explica ea, realizand ca nu este vina ei, desi ar fi putut sa se tina mai mult de capul batranelului sa termine raportul.

Robin ofta, trecandu-si repede o mana prin parul scurt. Nici nu stia daca era cazul sa o creada pe Cristina sau ar fi trebuit sa aiba incredere in Dr.Parker, pe care il cunostea de atata timp si care era oricum mai experimentat decat el. Dar raportul nu ajunsese la el pe birou, deci poate ca Yang nu incerca doar sa il puna pe respectatul chirurg intr-o lumina proasta.
Bine, bine... ofta el, clatinand din cap. Spune-i ca il vreau pe birou pana diseara, clar?

- Ii voi transmite, aproba usor din cap, destul de sigura ca ii spune oricum degeaba. Pleca de data asta cu adevarat, zambind multumita, in timp ce doctorii care treceau pe langa ea o priveau ciudat.

Bun, multumesc, ii spuse Robin, dupa care se intoarse la dosarul lui. Mai avea de dat cateva semnaturi, de trimis niste formulare prin vreun stagiar ratacit, dupa care trebuia sa se ocupe de inlocuirea de valva, alaturi de Cristina. Ma rog, inainte sa discute cu pacienta, care nu era foarte usor de multumit; dar aveau sa se descurce si de data asta.

Tocmai cand credea ca a scapat de tot si putea sa-si vada de ale ei se intalni cu singura lor doctorita legist care o ruga frumos sa duca dosarul de rapoarte de saptamana aceea, fiindca ea trebuia sa se intoarca urgent la "mortii" ei. Cristina isi dadu ochii peste cap, cum de o gasise tocmai pe ea, care se intorcea din biroul lui Andrews?
Aproape intrand in pamant de rusine, batu iar la usa lui, strecurandu-se inauntru.
- Uhm, isi drese vocea atragandu-i atentia.

Robin doar ce terminase cu rapoartele, formularele si dosarele primite pana la momentul de fata, cand auzi usa deschizandu-se si o voce feminina atragandu-i atentia. Se ridica in picioare, caci trebuia sa plece catre camera pacientei in curand. Vazand insa cine era, nu putu sa nu chicoteasca usor.
Yang? intreba el, asteptand sa vada, sau mai bine zis sa auda, care era problema acum. Se astepta la vreo alta plangere sau asa ceva.

- Mda, stiu e a treia oara...dar m-a rugat Jordan da aduc dosarul cu rapoartele autopsiilor de saptamana asta... ingana ea, zambind slab si intinzandu-l spre el.

Robin chicoti din nou, luand dosarul si asezandu-l pe birou.
Multumesc lui Dumnezeu! glumi el, clatinand usor din cap. Am crezut ca iar a facut Parker ceva, o tachina, punandu-si halatul alb peste camasa. Haide... Trebuie sa vorbim cu doamna Wilkinson si sa o pregatim de operatie.

- Erm, asta n-ar fi fost deloc surprinzator, zice ea oarecum zambind.
Aproba apoi cu capul si fu prima care iesi din birou , asteptand sa fie urmata in timp ce pornea cu pasi moderati spre salonul pacientei respective.

Robin o urma, oarecum multumit ca avea sa lucreze cu ea, si nu cu Karev. Poate ca era totusi mai bine asa. Ii arunca o privire si zambi in surdina; stia ca nu era ea prea interesata de pacienti, ci de cazul propriu-zis, de boala lor si ceea ce trebuia sa faca pentru a-i readuce pe picioare. Ceea ce era bine cateodata, dar nu o ajuta prea mult in relatia cu acestia.
Sa te intreb daca stii macar cum o cheama pe pacienta? o tachina el, varandu-si mainile in buzunare.

- Aaaa Amanda Wilson sau asa ceva, dadu ea din umeri, evident nestiind numele pacientei, acesta fiind defapt Ariana Wilkinson. Dar evident pentru Cristina nu conta, ea nu prea era interesata de pacienti, doar de cazurile lor. Le explica la obiect ce aveau si ce trebuia facut, dar nu-i sprijinea niciodata moral.

Robin chicoti, clatinand usor din cap. Nici macar nu putea sa se supere pe ea, pentru ca chiar si asa, isi facea bine treaba.
Ariana Wilkinson. Yang, credeam ca ai o memorie destul de eficienta, continua el in acelasi mod jucaus, apropiindu-se de camera pacientei in cauza.

Cristina se intoarce spre el, ridicand o spranceana. Incerca cumva s-o tachineze sau era doar o falsa impresie?
- Chiar am, insa o folosesc pentru a retine lucruri important, nu ceva irelevant ca numele, zodia, bunicu si pisicu pacientului, replica fata ei netradand niciun sentiment.