Smile in this crowd

Rezumarea primului mesaj :

Era prima ora a diminetii si Cristina se duse pornita in biroul sefului, batand scurt si intrand aproape o furtuna.
- Nu se poate sa fiu din nou in operatie cu Parker! spune ea revoltata, ridicandu-si mainile in aer si gesticuland. Parker era practic o relicva a spitalului, de aproape 100 de ani in ochii Cristinei, desi nu era chiar atat de batran, care avea ceva impotriva tehnologiei si opera nu mai cu metodele sale clasice.
Se saturase de batranelul tacanit care vorbea tot timpul in operatie si te distragea de la ce trebuia sa faci.

Robin continua sa ranjeasca usor, insa ridica o spranceana de asta data. Dumnezeule, dar avea o gura mare, asta era clar!
Yang! zise el, incercand sa stea serios, desi nu prea ii iesea. Fii mai respectuoasa. Sunt totusi seful tau.

- Imi...pare rau, balmajii ea cu greu, fiindca nu era genul care sa-si ceara scuze, tinandu-si mainile la spate, nu pentru a-si incrucisa degetele, ci pur si simplu. Ofta scurt, aproape insesizabil si deschise usa salonului.

Robin aproape chicoti din nou, insa realiza apoi ca ajunsesera deja in camera pacientei cu pricina. Ii puse dosarul in brate Cristinei, dupa care intra cu un zambet stralucitor pe fata.
Doamna Wilkinson! o saluta el vesel. Buna dimineata. Cum va simtiti azi?

Cristina prinse dosarul chiar la timp, fiindca era cat pe ce sa-l scape. Nu comenta, doar il urma zambind acru si fals, asta daca aceea grimasa se putea numi zambet.
-Se putea si mai bine, raspunse pacienta inexpresiva, spre satisfactia Cristinei care aproape bufni in ras.

Robin isi pastra zambetul pe buze. Ridica insa o spranceana auzind rabufnirea Cristinei, care bineinteles ca nu putea sa se abtina nici de data asta. Fugise ea de Parker, dar acum daduse peste o pacienta destul de irascibila.
Ai ceva de spus, Dr.Yang? intreba el ranjind, intorcandu-se partial spre ea.

- Eeu? Nu, nu, isi flutura ea incheietura unei maini, abia tinand cu cealalta dosarul.
Pacienta nu-i mai privi pe niciunul, iar Cristina isi dadu ochii peste cap.
- Totul o sa fie bine...la operatie ma refer, spuse, incercand s-o incurajeze, desi clar era bata la asta.

Robin isi arunca ochii catre Cristina care evident, nu incerca cu adevarat sa o imbarbateze pe pacienta. Probabil voia ca ea sa se calmeze doar ca sa ii fie ei mai usor sa se concentreze pe cazul chirurgical si nimic mai mult.
Intorcandu-si ochi catre doamna Wilkinson, ii zambi bland. Are dreptate, totul va merge ca uns, o asigura el. Eu si Dr.Yang aici de fata ne vom asigura ca veti avea o inima sanatoasa de acum incolo. Asistenta va va pregati de operatie, intrati in zece minute.

Pacienta aproba cu capul la spusele doctorului, iar Cristina, nerabdatoare ca deobicei, scoase din dosar o foaie intinzand-o spre ea.
- Semnati aici pentru a aproba ca sunteti de acord cu operatie!
Se astepta ca Andrews sa-i arunce o privire urata dupa aia sau ceva, dar asa era ea.

Robin ofta usor, dar nu spuse nimic acum. Nu putea sa se ia de unul dintre chirurgii lui in fata unui pacient; era lipsit de tact si deloc profesional. Iar el era Seful sectiei de Chirurgie, era mai bun de atat.
Astepta ca doamna Wilkinson sa semneze, dupa care ii zambi si aproba scurt din cap. Ne vedem in sala, doamna, spuse el, dupa care parasi camera. Se opri pe hol, asteptand-o si pe Cristina.

Cristina lua foaia semnata, punand-o inapoi il dosar si se duse in urma sefului, muscandu-si buza de jos.
- Da, stiu, n-ar fi trebuit sa spuna unele chestii, balmajii ea imediat ce ajunse langa el.

Da, n-ar fi trebuit, aproba el din cap, varandu-si mainile in buzunare. Dar m-am obisnuit cu tine, ii zambi, ridicand din umeri. Haide, Yang... Du-te si pregateste-te de operatie.
Cu aceste cuvinte, se rasuci pe calcai si se indeparta. Avea nevoie de o cafea foarte rapida inainte de operatia propriu-zisa, care avea sa dureze ceva.

Cristina aproape zambi cand ii auzi vorbele si se duse sa se pregateasca. In mai putin de 10 minute se afla in sala de operatie spalandu-si mainile cand auzi pasi in spatele sau. Nici nu trebui sa se intoarca pentru a sti ca este seful.

Robin veni in sfarsit in sala, gata de operatie. Bause o cafea, chiar avea nevoie. Era dimineata si avea sa fie o operatie lunga si destul de dificila. Vazand-o pe Cristina deja acolo, ii arunca un zambet stralucitor.
Yang, esti rapida, zise el, incepand sa se spele pe maini de asemenea.

Cristina opri apa, intorcandu-si capul spre el.
- Tot timpul cand e vorba de operatii sunt, ca-n rest... replica ridicand usor din umeri si isi puse manusile si costumatia adecvata pentru operatie intrand in incapere.

Robin chicoti usor, dar nu mai spuse nimic. Normal ca era mereu pregatita pentru operatii, doar era innebunita dupa ele. Le voia mereu pe cele mai grele, cele mai interesante, cele mai epuizante, doar ca sa le arate celor din jur cat de buna e ea.
Seful se imbraca si el adecvat, dupa care o urma. Sunteti gata, oameni buni? intreba el, uitandu-se la tot personalul din sala.

Cristina aproba imediat din cap, nerabdatoare. Era ca un copil care se juca jocul sau preferat, in sala de operatii se simtea cel mai bine fiindca facea exact ceea ce se pricepea. Se apropie de patul pe care era intins pacientul asteptand indicatiile lui Andrews.

Robin vazu cat de nerabdatoare era Cristina si ii arunca un zambet, aproband usor din cap. Era bine pentru spital sa aiba astfel de personal, care ar fi dat totul pentru pacienti si pentru job.
Seful se apropie de masa, facandu-i semn sa se apropie. Se uita apoi catre asistenta. Bokey, zise el. Bisturiu.

Cristina nu zice nimic, doar priveste spre pacient si asteapta sa vada ce va face Andrews, asteptand momentul oportun sa intervina. De regula, cand opera cu Parker nici nu prea putea sa faca asta, mosuletul mereu ii zicea ca se descurca singur si nu are nevoie de ea, de asta o operatie dura ore intregi, operatie care se putea termina intr-o singura ora.

Era o operatie dificila, deci Robin trebuia sa faca majoritatea lucrurilor. O lasa pe Cristina sa tina pensa, sau sa faca diverse elemente mai mici. La sfarsit insa, hotari sa o lase pe ea sa faca mai multe, avand in vedere ca nu mai era doar o stagiara sau o rezidenta.
Dr.Yang, vrei sa faci tu suturile pe cord? intreba el, aruncandu-i o privire scurta.

Cristina isi indrepta privirea spre ochii lui, caci numai ei se vedea datorita mastii. Aproba cu capul si facu suturile perfect, ca intotdeauna. Era medicul care nu facea niciodata greseli, toti o respectau pentru asta, incercand sa ignore comportamentul ei cateodata insuportabil.
Dupa ce operatie se termina parasi incaperea si se duse sa se spele pe maini.

Robin o urmari cu privirea atunci cand aceasta parasi camera, dupa care se intoarse catre ceilalti membri ai personalului, asistente si medici stagiari. Isi scoase masca, pentru a le putea arunca un zambet sclipitor. Felicitari, lume! zise el, aproband scurt din cap. V-ati descurcat excelent.
Cu aceste cuvinte parasi sala, scapand repede si de manusi si halat. Incepu sa se spele pe maini, desi ochii ii erau atintiti la Cristina. Si felicitari mai ales tie, zise el mai incet. A fost foarte bine.

Cristina inchise apa, stergandu-si mainile pe un prosop si lasandu-l apoi la locul sau. Buza sa de jos zvacni violent, involuntar, pentru ca ii era greu sa se comporte dragut, ea era deobicei o scorpie absoluta.
- Multumesc. Pentru asta, pentru ca m-ai lasat sa participat la operatie si pentru ca nu m-ai lasat doar sa observ...iti raman recunoscatoare... murmura si se intampla ceva neasteptat - zambi, ceva rar la Cristina, aproape mai nimeni n-o vazuse zambind.

Robin ranji in coltul gurii auzind vorbele Cristinei; destul de neasteptate, dar mereu binevenite. La fel ca si zambetul ei, de altfel. Ridica o spranceana, inchizand si el apa si stergandu-se pe prosop. Se sprijini apoi de chiuveta, incrucisandu-si bratele sub piept.
Cu placere, ii zambi, privind-o scurt de sus pana jos. Esti un medic extraordinar, ti-am spus asta. Nu trebuie sa imi multumesti.

- Si tu esti, replica scurt, asa cum obisnuia intotdeauna sa o faca. Nu se pricepea sa complimenteze picioare, ea are deobicei criticul care gasea cate un defect pentru absolut oricine. Fara exceptii.

O privi in ochi, lucru pe care nu prea il facea de obicei cu colegele de munca. Zambi in coltul gurii, aproband lent din cap. Fata avea un potential extraordinar iar Robin era aproape sigur ca avea sa ajunga unul dintre cei mai buni medici din spital.
Poti sa mergi acum. Cred ca ai operatie cu Parker, sau asa ceva, o tachina, trecand pe langa ea si indreptandu-se spre usa.