I love the playing field.

Rezumarea primului mesaj :

Nici ea nu stia cum reusise, insa intarziase in acea zi la serviciu. De obicei, nu se intampla; era acolo la timp, ba chiar mai inainte, ca sa fie sigura si sa prinda cele mai bune cazuri. Dar acum pur si simplu fusese obosita si dormise mai mult decat era cazul.
Ajunsa la spital, alerga efectiv in vestiarul stagiarilor. Evident, era gol, toata lumea era deja la treaba. Isi scoase repede blugii si isi puse pantalonii bleu de serviciu, dupa care isi scoase si tricoul, ramanand intr-un sutien negru. Isi trecu mana prin par si incepu sa isi caute bluza.
Fir-ar, mormai nervoasa. Mai trebuia sa lucreze si cu Sloan in ziua aia; nu era prima oara cand intarzia la el.

Operatia consta in indepartarea tesutului ars de pe piciorul pacientului, ceea ce insemna ca acesta era anesteziat local, nu total. Scapase de cine stie ce remarca, cel putin pana la momentul de fata.
Jo fu mai mult decat socata cand Sloan ii inmana ei bisturiul ca sa faca incizia. Ezita pentru un moment, doar pentru ca nu ii venea sa creada ca asa ceva era posibil. Lua insa bisturiul si facu o incizie potrivita.
Hei! exclama batranul cu un zambet ciudat pe buze. O lasi pe fetiscana sa ma taie? Esti sigur?

- Normal ca sunt sigur, totul va decurge bine, domnule Hopkins, nu aveti de ce sa va faceti griji, explica Sloan afisand un zambet calm, specific lui.

Joanne se intoarse partial catre Mark si ii oferi un zambet slab, desi nu se vedea de masca. Era surprinsa ca el chiar voia sa ii mai dea o sansa; iar de data asta nu avea sa o mai dea in bara.
Facu incizia, dupa care spuse ce era de facut in continuare, cautand aprobarea la Dr.Sloan, doar cu ochii.

Mark doar aproba usor cu capul, fiind de acord cu cele spuse de Joanne. Spera doar ca in practica sa fie la fel de bine ca teoria.

Joanne observa schimbarea din comportamentul lui Mark, schimbare care o facea parca sa ii para rau pentru cuvintele pe care i le aruncase inainte. Poate le meritase la momentul acela, insa acum chiar isi punea niste semne de intrebare.
Vazand ca o lasa sa continue, trase aer in piept si o facu si in practica, bine de data asta, cu precizie.

Mark doar urmari, fara sa intervina. Nu era chiar asa de greu ceea ce trebuia facut in aceasta operatie si era destul de sigur ca tanara se va descurca pana la capat. In plus daca nu o lasa sa faca nimic niciodata nu va invata...si degeaba stia el cu ce se mananca meseria daca nu-si impartasea cunostiintele si la altii, asa cum faceau multi medici din acel spital.

Joanne continua operatia, cu ajutorul lui Mark din cand in cand. Era totusi doar o stagiara, nu putea sa faca o operatie solo.
Cand interventia se termina cu un neasteptat succes, Joanne iesi din camera. Scapa de halat, de manusi si de masca, dupa care incepu sa se spele pe maini, cu un mic zambet pe buze.

Mark i se alatura in curand, fara sa scoata o vorba. Nu avea sa o laude, nu dupa scena de la operatia anterioara. Tacand in continuare inchise apa si porni spre biroul sau, fiind defapt destul de fericit de succesul operatiei, desi nu o arata.

Joanne il privi din coltul ochiului, asteptandu-se ca el sa spuna ceva mai intai. Nu credea ca o sa taca pur si simplu si o sa paraseasca incaperea.
Dr.Sloan! il striga ea, oprind apa de asemenea.

Se opri cand ii auzi vocea, intorcandu-se cu fata la ea, expresia sa netradand nimic, niciun gest, nicio traire.
- Da, Biedermann, ce este? intreba, incrucisandu-si bratele sub piept.

Joanne inca se simtea prost pentru scena de mai devreme. Parca era copilul neastamparat din clasa care se certase cu un profesor fara vreun motiv clar, doar ca sa se poata da mare in fata colegilor.
Va... Va multumesc... ca m-ati lasat sa fac atatea la operatie, zise ea, miscandu-si mainile pe coapse si la spate, caci nu stia dintr-o data ce sa faca cu ele.

Mark nu se astepta la multumiri, ci doar la o cerere de comentariu, la o parere despre cum ea s-a descurcat. Ofta in sinea lui si isi descrucisa bratele.
- Cu placere. Am stiut ca te vei descurca.

Joanne il privi putin surprinsa de afirmatia lui. Ii zambi timida, varandu-si mainile in buzunar intr-un final. Aproba din cap, inghitind usor in sec.
Va multumesc, repeta ea, uitandu-se dintr-o data in jos. Nu avea sa isi ceara scuze pentru mai devreme, dar macar era draguta cu el.

Isi inclina capul, fara sa mai zica ceva, apoi isi vazu de drumul sau, ajungand intr-un final in birou. Ofta. Cana de cafea era ca intotdeauna prezenta pe masa...perfect! Se napusti imediat asupra ei.

Joanne ofta usor, trecandu-si o mana prin parul lung si saten. Era destul de distant Dr.Sloan, probabil din cauza scenei de mai devreme, insa ce mai era de facut? Aaa da, sa isi ceara ea scuze. Dar asta nu avea sa se intample curand, nu era Joanne genul.
Se indrepta cu pasi moi catre vreo camaruta libera. Fusese o operatie destul de lunga, voia sa se intinda putin.

Termina 3 cani de cafea, dar chiar si asa nu rezista tentatiei oferita de canapeaua din biroul sau, pe care se intinse si adormi aproape instant. Peste cateva ore, vreo 2 jumate, se auzira batai in usa si raspunsul lui Mark fu un mormait de neinteles ce se voia a fi un "intra".

Joanne se odihni pentru putin timp, dupa care trecu la vizite. Mai avea o operatie impreuna cu Dr.Sloan, dupa care ziua era sfarsita. Insa ea nu se gandea sa plece prea repede acasa, pentru ca mai voia cazuri bune, chiar si de la alti chirurgi.
Batu incet la usa biroului lui Dr.Sloan, dupa care baga capul inauntru.
Dr.Sloan, imi pare rau ca va deranjez, zise ea. Avem vizite de facut impreuna, dupa care trebuie sa inceapa operatia domnului Harrison. Era batranelul care se holba continuu la ea si chiar incerca sa o atinga uneori, deci nu era foarte entuziasmata pentru aceasta vizita.

La felul cum dormea, te asteptai sa vina cu o replica din desene/filme de genul "mai lasa-ma 5 minute, mami", dar deschise in cele din urma ochii lenes, ridicandu-se greoi de pe canapea.
- Ce saloane? intreba el in legatura cu vizitele.

Joanne isi arunca ochii peste fise auzind intrebarea lui Dr.Sloan.
De la 118 pana la 121, raspunse ea, pe o voce cat mai profesionala. 121 este a domnului Harrison.

- Ah, da, ultima noastra operatie de pe ziua de azi... balmaji el si isi lua halatul, apoi porni spre usa inganand si un "sa mergem" mormait, greu de deslusit.

Joanne inghiti in sec, dupa care il urma atenta. Nu ii placea acest pacient. Era un mosulet senil care se dadea la ea; normal ca nu ii era usor sa munceasca in acest mod. Dar avea sa dea tot ce avea mai bun, chiar daca avea sa se enerveze poate la un moment dat.

Mark isi ciufulii parul si merse glont, salutand scurt persoanele cunoscute care treceau pe langa el. Apasa promt cleanta, intrand inauntru, la cea mai tanara pacienta a sa, o fetita de 6 ani, care nu fusese salvata la timp dintr-un incendiu si avea nevoie de operatie.
- Hei, pustoaico! o saluta el, incercand sa ascunda faptul ca era somnoros.

Joanne nu era o mare iubitoare de copii, insa daca erau cuminti, putea sa ii considere dragutei, cel putin. Il urma pe Dr.Sloan inauntru, dupa care ii arunca un zambet fetitei.
Buna, Anna, o saluta ea, insa il lasa pe Dr.Sloan sa vorbeasca. Voia sa termine odata cu celelalte vizite, sa il vada pe domnul Harrison si apoi sa intre iar in operatie, desi era obosita.

Mark se abtinu cu greu sa nu ofteze, fata avand o varsta frageda era o operatie destul de dificila. Ii explica mamei tinerei in ce consta operatie si cum va proceda, care sunt riscurile, avantajele si dezavantajele, raspunzand calm si linistit la toate intrebarile si nelamurilele ei.

Joanne ramase tacuta, raspunzand laconic doar din cand in cand, atunci cand era intrebata ceva; atat in camera micutei Anna, cat si in camerele celorlalti. Destul de curand insa, il urma pe Dr.Sloan in camera domnului Harrison.
Ah, stagiara mea preferata, ranji batranul, fapt care o facu pe Jo sa dea ochii peste cap.