I love the playing field.

Rezumarea primului mesaj :

Nici ea nu stia cum reusise, insa intarziase in acea zi la serviciu. De obicei, nu se intampla; era acolo la timp, ba chiar mai inainte, ca sa fie sigura si sa prinda cele mai bune cazuri. Dar acum pur si simplu fusese obosita si dormise mai mult decat era cazul.
Ajunsa la spital, alerga efectiv in vestiarul stagiarilor. Evident, era gol, toata lumea era deja la treaba. Isi scoase repede blugii si isi puse pantalonii bleu de serviciu, dupa care isi scoase si tricoul, ramanand intr-un sutien negru. Isi trecu mana prin par si incepu sa isi caute bluza.
Fir-ar, mormai nervoasa. Mai trebuia sa lucreze si cu Sloan in ziua aia; nu era prima oara cand intarzia la el.

- Ah, lui Mark ii place aproape orice prezenta feminina deci nu te baza pe asta, ingana Cristina sec, asezandu-si mai bine capul pe perna.

Joanne ofta, clatinand usor din cap, uitandu-se la tavan. Nu putea sa se gandeasca acum la acest aspect al plasticianului, caci se gandea mai degraba la o metoda ca sa se impace cu el.
Poate ar trebui sa merg sa vorbesc cu el, zise dintr-o data.

- Daca tu crezi ca poti solutiona problema cu el, atunci da, du-te sa-i vorbesti, aproba Cristina privind spre tanara.

Oftand, Joanne aproba din cap, ridicandu-se in picioare. Putea sa faca o incercare, sa isi calce pe orgoliu o singura data. Daca nu avea sa functioneze insa, avea sa fie si mai rau.
Bine, ma duc, zise ea, aruncandu-i Cristinei un zambet usor inainte sa paraseasca incaperea.

Mark era in biroul sau, completand cateva chestii de rutina intr-unele foi, in timp ce mai lua cateo gura din cafeaua care nu lipsea niciodata de pe masa sa.

Joanne trase aer in piept odata ajunsa in fata biroului lui Dr.Sloan. Isi trecu o mana prin parul negru, dupa care ciocani scurt. Nu astepta niciun raspuns, ci intra direct, inchizand si usa dupa ea.
Dr.Sloan... zise ea, incercand sa isi pastreze accentul profesional. Putem vorbi?

- Mhm, da ingana neincrezator, in timp ce semn ceva intr-o foaie.

Joanne aproba din cap, privindu-l fix cu ochii ei ce puteau fi cruzi atat de usor. Isi ingusta privirea, incrucisandu-si bratele sub piept.
Si in timp ce vorbim, puteti sa va si uitati la mine? intreba destul de dur, ridicand o spranceana.

- Ce e asa de important, Biedermann? isi invartii el ochii, insa tot n-o privi.

Joanne se incrunta, strambandu-si nasul si buzele suparata. Putea macar sa se uite la ea! Stia ca nu ar fi trebuit sa vorbeasca astfel cu el, pentru ca era seful ei, insa o enerva la culme pana si pe ea, care era calma si linistita de obicei.
Ce e important? repeta ea, ridicand putin glasul. Faptul ca am facut o singura greseala azi, asta e important. Faptul ca am fost buna in restul operatiilor, insa dumneavoastra nici nu vreti sa recunoasteti asta din cauza orgoliului imens pe care il aveti!

Mark ramane calm si impasibil in timp ce pune foaia intr-un dosar, la locul ei.
- Daca tu asa zici... ridica el din umeri, fara sa se oboseasca s-o contrazica.

Ochii lui Joanne se marira, caci nu ii venea sa creada ca pana si acum o ignora complet, de parca era un obiect neinteresant. Nervoasa, se apropie de birou si ii smuci dosarul din mana.
Si o faceti din nou! zise ea, trecandu-si suparata o mana prin par. Nici macar nu puteti purta o conversatie civilizata cu mine?!

- Incerc sa nu te contrazic, astfel incat sa nu ne certam...mi se pare destul de civilizata aceasta metoda, raspunde calm si intinde mana spre ea pentru a recupera dosarul.

Ingustandu-si ochii, Joanne facu cativa pasi inapoi, fara sa ii dea dosarul. Avea sa vorbeasca cu ea, nu avea sa o trateze de parca nici macar nu conta. Fusese atat de suparat pe ea mai devreme, pe cine credea ca prosteste cu atitudinea calma si linistita?!
Aproape ca ma ignorati, zise ea scurt, privindu-l fix. Serios, ati vrut sa renuntati la toate operatiile din cauza mea, iar acum brusc sunteti de acord cu ceea ce spun? E o miscare destul de proasta, Dr.Sloan.

- Da, da, asa e! o aproba el pe un ton sictirit si se ridica, venind langa ea, doar ca sa incerce sa ii ia dosarul.

Se incrunta atunci cand el se apropie. Ascunzand dosarul la spate, facu alti cativa pasi inapoi.
Nu, nu va las sa ma expediati atat de usor! ridica ea glasul, clatinand din cap. Sunteti inca suparat pe mine, insa nu aveti niciun motiv! Ce, aveti senzatia ca v-am subminat autoritatea? Da, am facut-o, dar am avut un motiv...

Mark pasi promt, pana ajunse langa ea, impingand-o usor in perete. Ii intoarse mana in fata, cea cu dosarul si i-l lua destul de brusc, intorcandu-se spre birou.
- Esti libera, Biedermann, mormai el, reluandu-si locul in scaun.

Joanne mari ochii si trase brusc aer in piept atunci cand el o impinse de perete. Incerca sa reziste miscarilor lui, insa fu mai puternic si reusi sa ii ia dosarul.
Il privi surprinsa auzindu-i cuvintele. Aranjandu-si usor hainele, inghiti in sec, aproband scurt din cap.
Foarte bine, raspunse incet, incepand sa paraseasca biroul.

Mark o ignora, nu voia sa se certe cu ea, nu voia sa-si iasa din minti din nou, ar fi fost prea mult pentru aceeasi zi, asa ca se concentra la acel dosar plicticos.

Cristina iesise din camera de odihna fiindca avea o gramada de lucruri de facut si o vazu pe Joanne iesind din biroul lui Sloan.
- Deci, v-ati impacat? o intreba fara sa aibe nici cea mai vaga idee despre ce se intamplase defapt.

Joanne ofta, aproape dand nas in nad cu Cristina. Probabil ca acum chiar avea sa o trimita Sloan in alta parte, la un alt chirurg. Sau, mai rau, avea sa o pastreze la el, numai ca sa o tortureze in fiecare minut al zilei.
E mai rau, raspunse, trecandu-si repede o mana prin parul intunecat.

- De ce, ce i-ai spus? intreba intrigata. Deobicei Mark se comporta frumos cu stagiarele lui ca sa le aduca in patul sau.